Raspunsuri!

O perspectiva biblica asupra lumii urbane..

sunt constient de faptul ca Dumnezeu nu scrie foi albe si vaste ale vietii noastre..

suntem departe de a fi si de-aintelege

de a percepe totul ca un mit aspru ce se pierde-n ganduri albe cu inteles abstract

Decizii clare si lucide..

incep sa-nteleg firul intamplarilor

suntem impreuna, dar nu e de-ajuns

tu si eu...

alfa si omega

nu avem nimic decat o simpla concordanta de intalniri nonsens si sentimente spulberate..

Cuplu?

Relatie?

doua cuvinte simple ce le putem gasi in limbajul nostru macabru si abstract

nu intelegi?

gandurile tale sincere si blande...

privind spre multimile barurilor ce simt fericirea..

gasind motive plauzibile de scuza banala ce te-mpinge sa crezi in ceva

Oare chiar atat de orbi putem fi?

bantuind strazi timpurii-n orase cu lumini ce ard necontenit..

tind sa cred in complexul abstract..

gandindu-ma la raspunsuri nonsens ce tin de visul meu aparte

Am ajuns prea tarziu?

crud complex cu trecut devastator si trist

imi pare rau..

am sa termin acum acest mit elcucidat de goluri umplute cu nimic

e prea mult..stiu!

E tarziu...am sa plec, caci cadranul timpuriu si sumbru al sufletului meu indica zero..

Nu mai pot sa te mint..

pana nu e prea tarziu!

Ajunge..sper sa ma-intelegi!

Raspunsul Toamnei Rosii!!!

Oare am sa inteleg vreodata de ce tot ce se intampla e un mit?

de ce indiferenta a ajuns un viciu placut asemenea fumatului

si...de ce zambetul tau a inceput sa ma lase rece..

Am patruns toamna rosie..acolo unde, timpul e ceva inexistent..

sentimente sincere ce incep sa piara, sa arda pe rugul infinitei iubiri asemenea scrumului de tigara ce se topeste-n diminetile rosii petrecute-n lacrimi..

Traim din nou in miciuna, separandu-ne instantaneu de realitate

pustiind prin amintiri si rutine ce ne duc cu gandul la continuitate..

la ceea ce noua ne place sa numim relatie..

Relatie?Glumesti?

in tot acest timp jalnic am incercat sa parafrazam cuvantul "despartire"..

sa intoarcem spatele purului adevar ce tine de visul nostru aparte..

de viitorul nostru ce se leaga de un mit paranormal si absurd...

Ajungand sa petrec nopti albe de-a lungul verii aride si arzatoare

imi pun adesea intrebari legate de noi..

eu, tu si noi..simple persoane mizere ale societatii contemporane ce traieste in minciuna, mirosind a groaznic si a prostie..

Nu iti dai seama, nu?

ajuns acasa dimineata la rasaritul soarelui incostient de existenta umana, te am in cap..

visez cu tine amintiri din trecutul nostru alb, sters de orice pata si condamnat in temnita sufletului meu spart de faptele tale incostiente..

Si e toamna...

Stand intr-un bar, cu tenta naiva de vechitura, fumand haotic tigari negre ce strapung surprinzator interiorul meu de praf negru..

ies afara..ma blochez privind albiile realitatii spre sentimente ce tind spre adevar..

asteptam sa iti dai seama de ce am plecat..de ce lipsesc atat de mult?

Si ma intorc inapoi asemenea fiecarui om neant ce iese sau intra pe acea poarta nesemnificativa semnelor vietii..

ca si cum as fi un nimic..

un nimeni..o simpla fiinta cu semne de intrebare si dileme ce tind sa aiba inteles existential

ajung la aceeasi masa..aceleasi scaune..aceleasi sticle de bere goale si tigari scrumate de viata in scrumiere sumbre si macabre..

Privind inapoi, vad ceva ce nu pot sa-mi explic..

o melodie lenta ce transmite sentimentul de melancolie..

un bar ce serveste bauturi nocturne, facandu-te sa uiti de realitate..

si doua lucruri..un centru de interes cu discutie nonsens probabil

si o poarta care imi spunea:"iesi acum si nu te uita inapoi..realitatea e un punct crud al apogeului vietii!"

Si totusi...ceva e diferit!

Nostalgie...Regret!(Partea a 2-a)

"Trandafiri ofilindu-se de-a lungul sezoanelor muribunde...

lumini arse de voci surde cu un ton feeric nepatruns de mintile ascunse ale jalnicilor...

strazi necunoscute ce tin visul tau aparte

un falnic verde purtand prin vanturi timpurii sentimente absolute ce tind spre adevar!

Toamna rosie e inca un mit fara inteles...

si ma strecor in versuri prin frunze de toamna asemnea lupului alb ce mi se arata in vise...

Lovindu-ma de realitate ca un val sfaramandu-se-n nisipuri negre

arid al soarelui mirosind a groaznic si a prostie...

ma pierd in ierni albe bantuind piete cotidiene

goale si triste asemenea unui vagabond!

Tanjind si privind geamuri luminate cu oameni monotoni...

pierzandu-ma in versuri prin frunze de toamna, simt melancolia pura a artistului!"

Acestea sunt doar amintiri vaste ce ating potentialul nostru de cunoastere...

suntem departe de a fi si de a intelege

de a percepe ceea ce noua ni se pare o splendida scuza...

Privind spre realitate, noi nu suntem decat o aparenta existentiala...

un cuplu proclamat de codul uman

o incercare a perfectului necunoscut de minti limitate ce pretind inteligenta si iubirea ca fiind doua cuvinte cu inteles drastic!

Abandon si nostalgie...

Regret si preludiu...

nu avem decat un singur scop in acest vis rezultat dintr-o impresie a idealului

Nu mai suntem similari

Realizand ca necunoscutul toamnei rosii ne vegheaza an dupa an...

De ce pretinzi totul ca fiind "bine"?

Trebuie sa ne ascundem?

Al meu trandafir negru cu petale neofilite, vreau sa-ti spun un singur lucru...

Te iubesc!

stiu, am tinut-o atata timp ca pe un secret ce ar putea distruge umanitatea...

Nostalgia imi pune stapanire pe ganduri si ma lasa cuprins de un sentiment dureros si macabru...

urletul meu surd...

praful negru ce ma distruge abundent

Teatrele striga din nou...

vociferand visul nostru din trecut!

am devenit inexplicabil, un mit parsiv distrus de minti bolnave...

Si uite unde am ajuns...

tu, eu si noi...

pasind prin vise ce tin de realitatea ta aferenta...

Ma pierd din nou si din nou in uitari

asteptand probabil un raspuns...

raspunsul tau de femeie perfecta cu zambet fals si suflet spart...

tinand in tine ce e al tau si nu al nostru...

Reamintindu-ti...de ce traim iar in minciuna?

De ce sinceritatea a ajuns un mit feeric la care visam inca din copilarie?

Cand ai sa incetezi sa ma mai numesti drag? Cand???!!!

Si cuvintele mele au ramas aceleasi:"sunt obosit, trebuie sa dorm..."

Nostalgie...Regret!

Tot ce gandim e un mit pierdut prin pagini cu versuri albe..

Sentimente ce se pierd in asfintit

prinzand aripi

avand noima unui zambet fals de femeie perfecta...

Relatie cu sensuri sinucigase

ce duc la pierzanie si rutina

incercand sa inteleg defapt inceputul acestui val ametitor, asemenea fumului de tigara irosit in fata geamului diminetilor reci.

Iernile muribunde ne dau impresia realitatii

Noi suntem ceea ce ne place sa numim "cuplu"...

punandu-ne in fata viitorul

facandu-ne planuri moarte tanjind dupa adevar...

definitia acestui cuvant fiind peste intelegeri umane si limitate!

Trandafiri ofilindu-se de-a lungul sezoanelor muribunde...

lumini arse de voci surde cu un ton feeric nepatruns de mintile ascunse ale jalnicilor...

strazi necunoscute ce tin de visul tau aparte

un falnic verde purtand prin vanturi timpurii sentimente absolute ce tind spre adevar!

Toamna rosie e inca un mit fara inteles...

si ma strecor in versuri prin frunze de toamna asemenea lupului alb ce mi se arata in vise...

Lovindu-ma de realitate ca un val sfaramandu-se-n nisipuri negre

arid al soarelui mirosind a groaznic si a prostie...

ma pierd in ierni albe bantuind piete cotidiene

goale si triste asemenea unui vagabond!

Tanjind si privind geamuri luminate cu oameni monotoni...

pierzandu-ma in versuri prin frunze de toamna, simt melancolia pura a artistului!

Necunoscutul Toamnei Rosii!

Intruchipare a negativului...simt al cunoasterii
Suntem departe de a fi si de a intelege
caci omul e un preludiu complicat si neinteles...
un ghiveci cu plante diferite...
un soi rar ce se creeaza instantaneu.
Plimbandu-te pe strada
Nu ti-ai pus vreodata intrebarea:"oare cine e"?
Acea persoana cu chip necunoscut...
te priveste-n ochi de parca te-ar cunoaste
un sentiment neplacut
un vant ce-ti trece prin sange...
vant al toamnei rosii cu mesaje tiparite-n frunze si natura...
in parcuri si gradini sumbre cu viitor spulberat!
O stare de melancolie
care se strecoara asemenea prafului negru-n propriul tau suflet.
Frigul se lasa incet...
cautand sa pierzi vremea...ca sa uiti de realitate si adevar
sa te izolezi in ganduri triste meditand la amintiri.
Amintiri...suna a agonie ce urla dupa prezent...
ca un caine ce-si plange stapanul...mort ce nu se mai intoarce
ani dupa ani...zile dupa zile...
urlam dupa amintiri cu frumuseti ce-ti aduceau zambetul viu al trecutului esential!
Vezi tu...am uitat s-ascult sau sa-nteleg
insa stiu ca toamna rosie asculta...
asculta cum urlam...dupa noi si dupa albastrul cerului perfect!
Unde am gresit?
Unde sunt anii aceia?S-au pierdut in vanturi feerice printre frunze...
Dar tu unde esti?Ai disparut ca un val ars de falnicul mortii..
nu mai stiu cum sa cuget...sa disper si sa cred in viitorul sumbru al neantului alb!
Raspunsul intrebarilor mele e un mit...fara motiv, fara inteles
dar mai spune-mi odata, cititorule, care e raspunsul?
Sau ce..ai uitat de toamna rosie?

Cel Mai Bun Prieten...Amintiri!

Suferinte venite cu carul..
Atunci cand nici macar nu te astepti..
un ac ce strapunge inima necontenit..fara motiv..
Fara ca macar sa se uite daca pulsul ce dainuie e un mit.
Cel mai bun prieten..
un termen mult prea folosit de societatea pur sangerie si infectata.
Dar nu..pentru mine nu e la fel!
Vezi tu, cititorule..eu sunt un altfel de om neant
cu suflet spart si vise reci
cu un amalgam de cunostinte ce bantuie prin capul meu..
fire imprastiate..conectate la creierul uman!
Oare de ce?Oare de ce tu, drag prieten..nu mai esti acelasi..
amintiri peste amintiri, randuri peste randuri..
si foi albe ce nu-si au inteles..
fara cerneala..fara vise..fara ca ele sa insemne ceva.
O nu!Material folosit pentru aprinderea focului..
caci pana si eu, om muribund si suferind..
am ajuns sa pierd..am ajuns sa plang..
am ajuns sa imi fie dor de prietenia aceea..
de zilele in care radeam..timp oprit in loc
un ceas cu cadran a carui ac indica zero.
Si totusi..mi-e frica..mi-e frica ca nu va mai fi la fel..
mai exista sperante?
mai tii la mine prietene?
mai sunt acel neant increzator in care iti puneai toate suferintele si experientele?
Amintiri splendide ce imi umplu capul cu sunete albe..
parcuri sarite de pe fix..innebuinte de urletul surd al pasarilor
nici eu nu mai stiu ce se intampla...
Mai existam?Mai suntem ce am fost?
Oare?
Te-am pierdut inconstient..nestiind ce e in capul tau..
m-ai evitat..am crezut ca ai ceva sa-mi spui..
dar nu ai facut-o.
De ce?De ce in tot acest timp ne-am ferit de realitate si de adevar?
De ce sunt singurul care urla dupa prietenia noastra?
atat de tare..atat de incet..urlu..
si urletul meu e surd..ca un sunet macabru ce iese din pamant
Unde suntem noi?Ne-am ratacit...

Viata De Artist!...

Simt ca totul tinde spre zero absolut
ca fiecare lucru, obiect, materie vie..se autodistruge
sunetul este un semn
o continuitate ce nu se mai opreste...
nici macar linistea noptii nu mai e.
Absurdul timpului prin aproximare
totul e o dilema...un semn de-ntrebare ciudat.
Toamna e un anotimp cu frumuseti nedefinite
cu umbre sumbre si stranii
aspect de moarte...moarte?
caci nu stim niciodata...viitor cu n sensuri
varsta risipita...fara final dar cu inceput
culori reci ce-ti dau impresia de eter...
ai putea sa concepi?
Oameni impertinenti..fara minte, fara putere de-ntelegere.
Creierele lor vor sta in borcanele transparente de pe coridoarele caselor lor..
vor putrezi-n otet si-n pulbere expirata
mirosind ingrozitor a moarte si-a prostie.
Vezi tu, a sta si-a cunoaste un om...e greu?
Nu...o, nu! E lenea infinita ce n-are leac
caci singurul meu medicament e arta...muzica,arhitectura..intelepciunea scrisului
si..si viziunea mea asupra lumii.
Strazi albastruie cu lumini arzand pana tarziu..
te pierzi in uitari si strigi dupa ajutor
dupa cineva care doar crezi ca te asteapta..
dar te-asteapta? Oare chiar te-asteapta?
Oare esti tu acel ceva ce altii nu pot sa perceapa?
un caracter dincolo de intelegeri si perceptii...
Nu..nu esti decat un simplu om, diferit...
cu o carcasa in interiorul caruia arde o antimaterie absoluta
Vocile teatrelor...zgomotul frunzelor..si feericul tau propriu
fumand tigara dupa tigara ca si un dependent alcoolic ce gandeste in tragedii!
Nu uita..teatrele striga..frunzele fac zgomot..
Dar tu...tu cine esti???