"Trandafiri ofilindu-se de-a lungul sezoanelor muribunde...
lumini arse de voci surde cu un ton feeric nepatruns de mintile ascunse ale jalnicilor...
strazi necunoscute ce tin visul tau aparte
un falnic verde purtand prin vanturi timpurii sentimente absolute ce tind spre adevar!
Toamna rosie e inca un mit fara inteles...
si ma strecor in versuri prin frunze de toamna asemnea lupului alb ce mi se arata in vise...
Lovindu-ma de realitate ca un val sfaramandu-se-n nisipuri negre
arid al soarelui mirosind a groaznic si a prostie...
ma pierd in ierni albe bantuind piete cotidiene
goale si triste asemenea unui vagabond!
Tanjind si privind geamuri luminate cu oameni monotoni...
pierzandu-ma in versuri prin frunze de toamna, simt melancolia pura a artistului!"
Acestea sunt doar amintiri vaste ce ating potentialul nostru de cunoastere...
suntem departe de a fi si de a intelege
de a percepe ceea ce noua ni se pare o splendida scuza...
Privind spre realitate, noi nu suntem decat o aparenta existentiala...
un cuplu proclamat de codul uman
o incercare a perfectului necunoscut de minti limitate ce pretind inteligenta si iubirea ca fiind doua cuvinte cu inteles drastic!
Abandon si nostalgie...
Regret si preludiu...
nu avem decat un singur scop in acest vis rezultat dintr-o impresie a idealului
Nu mai suntem similari
Realizand ca necunoscutul toamnei rosii ne vegheaza an dupa an...
De ce pretinzi totul ca fiind "bine"?
Trebuie sa ne ascundem?
Al meu trandafir negru cu petale neofilite, vreau sa-ti spun un singur lucru...
Te iubesc!
stiu, am tinut-o atata timp ca pe un secret ce ar putea distruge umanitatea...
Nostalgia imi pune stapanire pe ganduri si ma lasa cuprins de un sentiment dureros si macabru...
urletul meu surd...
praful negru ce ma distruge abundent
Teatrele striga din nou...
vociferand visul nostru din trecut!
am devenit inexplicabil, un mit parsiv distrus de minti bolnave...
Si uite unde am ajuns...
tu, eu si noi...
pasind prin vise ce tin de realitatea ta aferenta...
Ma pierd din nou si din nou in uitari
asteptand probabil un raspuns...
raspunsul tau de femeie perfecta cu zambet fals si suflet spart...
tinand in tine ce e al tau si nu al nostru...
Reamintindu-ti...de ce traim iar in minciuna?
De ce sinceritatea a ajuns un mit feeric la care visam inca din copilarie?
Cand ai sa incetezi sa ma mai numesti drag? Cand???!!!
Si cuvintele mele au ramas aceleasi:"sunt obosit, trebuie sa dorm..."
Postări
