Vis Pe Note

Peste tot e întuneric. Publicul freamătă; lumea nu mai are răbdare. Ea este în primul rând. Se uită în jur, cu inima cât un purice. Oare cât mai durează?
Ea știe, sau cel puțin crede că știe ce se întâmplă în spatele scenei; știe că el are emoții și că va sta cu sufletul la gură pe parcursul întregii seri. Dar vrea să-l vadă, să-l încurajeze, să-i spună că totul va fi bine. Și ea are emoții, poate chiar mai mari decât el. Timpul trece atât de încet, de parcă s-a oprit cu totul...
Dar, după secole de așteptare, o lumină albă, orbitoare se aprinde și luminează scena. Se aude un ritm de tobe și nebunia începe. Cei patru sunt cu adevărat magnifici în această seară, dar ea are ochi doar pentru el, care pare și mai fermecător decât în realitate. Melodia devine ceva mai agresivă; adrenalina îi crește, sângele îi aleargă nebunește prin vene, pupilele i se dilată. Versurile parcă vin de la sine, așa că începe și ea să cânte. Zgomotul din jur îi acoperă vocea, dar încă speră că o va auzi, deși este aparent imposibil. El nu poate fi distras, trebuie să impresioneze publicul; broboane de sudoare îi apar pe frunte. Este foarte concentrat asupra melodiei, pentru că el este cel care îi formează scheletul. Fără chitara lui, muzica formației nu ar mai avea sens. Iar ea îl înțelege și este alături de el trup și suflet.


Dar la un moment dat, ceva se schimbă. El devine agitat, ea nu mai înțelege, nu mai știe ce urmează. Privirea lui caută ceva, sau mai exact pe cineva. Sala se mai luminează puțin și o vede. E acolo, în primul rând, ca întotdeauna. Privirile li se întâlnesc, el îi zâmbește, iar inima ei tresare. A găsit-o, în sfârșit...
Vocea lui răsună deasupra tuturor: "Piesa asta e pentru tine..." Ea recunoaște melodia de la primele acorduri și rămâne înmărmurită. E piesa ei, cea pe care a auzit-o de atâtea ori: într-o noapte de vară, la lumina stelelor; pe malul mării, la răsăritul soarelui; pe o bancă în parc, la apus. Versurile îi răsună în minte, dar nu mai poate să cânte. Lacrimile îi curg pe obraji, dar zâmbește, plânge de fericire. Corpul îi vibrează atunci când el ciupește corzile chitarei.
Cu fiecare sunet, el găsește un mod de a-și exprima sentimentele. Pentru că și el o iubește, nespus de mult. Acum, acordurile produse de chitara lui sunt blânde; prin intermediul lor, ea parcă simte căldura unei îmbrățișări, fiorul unei mângâieri, pasiunea unui sărut.
Din acest moment, nimic nu mai contează. În afară de faptul că ea nu mai este singură, iar el știe că există cineva care îl va susține oricând va avea nevoie. Acum, se au unul pe altul...

Written By One Of My Best Friends-Alexandra(Simi)

Existenta..

Stii...poate e prea tarziu
sa fii simtit ceea ce eu am fost
greseala mea
nu mai stiu de mine..
sting tigara amar,
ma simt ca o bacterie, ca un parazit
de cand ai plecat
de cand ai incetat sa fii o existenta..
caci pentru mine nu mai esti..nu acum
mi-e dor...mi-e dor de pod
care pod? acela unde aveam tendinta sa inchid ochii
sa simt pulsul orasului
dar acum, e o amintire moarta...
am inceput sa simt lacrimile fierbinte ca acidul
nu mai pot sa plang,
nu, nu mai pot...
sufletul meu a orbit..e orb
in lumea aceasta, simt ca nu exist
ma simt injunghiat
de ce?
nu stiu..eu doar..de cand ai incetat sa existi pentru mine
sunt ceva ce nu voi intelege niciodata
simt agonia...o simt, nu mai am mult
e dureros...somnul meu e inedit
mi l-ai luat...da
mi-ai furat si ultima sursa de iubire
ai secat-o...ai sorbit-o necesar, ca pe un izvor muribund
ti-a placut, nu?
gustul e extraordinar, stiu...dar nu mai exista
a murit...e la tine acum
nu pot trai fara ea...si nu o sa mi-o dai inapoi
STIU!
era sursa mea vitala..simt cum ochii mei se-nchid
e noapte...nu ma vei mai vedea
dar vei plange...caci eu ma sting
sunt obosit, trebuie sa dorm
am plecat...ai grija de ea, de iubire...stii? am sa-i duc lipsa..dar si tie
praful marii mi-a innegrit trupul, m-a adus unde sunt acum...
ne vedem in curand
Te iubesc!

Rabdarea...

Toate frumoase sau rele trec si suntem orbiti de ceea ce unii numesc "trecerea timpului", pentru ca atunci cand e prea tarziu, un cutit stingher se strecoara in noi ca si nisipul sau praful marii intre propriile noastre degete. Vorbim din propriile noastre experiente de trecutul nostru fericit sau nefericit, despre cat am suferit si despre pierderile pe care si astazi le simtim ca frigul care nu inceteaza sa existe. Dar sa nu uitam ca din suferinte invatam sa devenim oameni si invatand sa devenim oameni, vom realiza ca visele si conceptiile in care ne-am pus si cele mai mari sperante, inclusiv viata, vor avea un puls ce nu va inceta sa bata. Realitatea pe care o vom infrunta in viitor, este una cruda, insa cu zambetul pe buze va spun ca daca deschidem ochii si vom privi lumea dincolo de aparente, vom aprofunda toate trairile noastre si le vom accepta ca si pe un dar cu funda rosie ce isi are rolul sau in viata fiecaruia. Aceasta realitate nu e altceva decat propriul vostru suflet, pura perfectiune care exista printre oameni, dar unii cred ca e o prostie sau o gluma proasta, ce nu-si are rostul. Unii cred ca perfectiunea e imposibil de atins, insa interpreteaza gresit acest cuvant monoton gasit in dictionar, supranumit "perfectiune". In majoritatea cazurilor, perfectiunea este considerata ca fiind de nepatruns si de neatins de om. Insa, nu e asa..Perfectiunea care poate fi atinsa si care este inteleasa gresit ca fiind perfectiunea umana, prost denumita, este defapt perfectiunea sufleteasca. Toti o putem atinge, daca invatam cum sa o atingem de-a lungul timpului, insa aceasta necesita o rabdare pe care astazi omul o arunca in trecut si o ignora.

Rabdarea..Ce ne poate oferi ea si ce este ea defapt?

Rabdarea este uneori cel mai de pret exercitiu pe care il putem aplica, pentru ca finalul este intotdeauna unul extraordinar. Fiind dezamagiti ca timpul trece atat de greu atunci cand avem rabdare, vom descoperi defapt ca sufletul nostru se hraneste din toate punctele de vedere, mai ales setea sa cea mai mare, iubirea. Asa cum Dumnezeu are rabdare cu noi, trebuie sa incercam sa avem macar un picur de roua din rabdarea Sa, pentru ca aceasta este pur infinita. Tin sa te dezamagesc cititorule, caci fara rabdare nu vei obtine nici macar aerul pe care tu il respiri in acest moment, citind acest articol si gandindu-te ca tu vei obtine fara a avea rabdare, tot ce-ti doresti. Ei bine, daca asta vei considera in continuare, atunci pierderile tale vor fi tot mai mari. Insa poti dobandi aceasta rabdare care este atat de simpla si atat de complexa, incat te va implini prin roadele sale. Este ca un trandafir, al carui petale splendide se deschid, reprezentand cautiunea conceptiei rabdarii si rostului ei...Pentru ca toate isi au rostul lor.Si in toate exista rabdare, pentru ca in toate exista Dumnezeu.

In Memoriam

Asa cum toti stim, ne nastem, traim si murim, deoarece acesta este ciclul vietii. Viata se limiteaza la standardele ei, asa cum orice exista in aceasta lume plina de irealitate, dar totusi realitate. Totul se limiteaza la o scurta durata de timp, care mai devreme sau mai tarziu, are sa se incheie si sa ii sune ceasul. Omul este finit si trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca intr-o zi, infinitul sau e pe cale sa se incheie.Infinitul?Daca am stii ce inseamna asta, probabil ca n-ar mai fi atata suferinta,n-ar mai fi atat de multe lacrimi varsate degeaba.Pentru ce?Pentru ca suntem neglijenti cu finitul care ne-a fost dat?Pentru ca stim ca totul are sa se termine, dar hai sa il terminam cat mai repede?.Iti spun sincer cititorule, poate ai crezut pana acum ca mai ai timp, dar tin sa te dezamagesc si sa iti spun ca timpul este atat de lung, dar trece atat de repede, incat vei ajunge intr-o zi si vei spune:"om ce trece prin viata plina de indolenta, acum am ajuns sa inteleg ca infinitul este ceva ce nu putem intelege si ca nu-l putem atinge aici.Acum ma sting si suflu in chibritul in care au ars visele mele.Vise nestinse intr-un chibrit aprinse.O viata intreaga stiam ca va veni aceasta zi, dar ceva a amanat-o.Stiu cine e de vina, finitul!"

"Nu exista limite, pentru cei cine refuza sa le accepte.."-Tudor Musatescu

Un om care refuza faptul ca e limitat si ca existenta limitelor, reprezinta o realitate, va ajunge sa creada la un momentdat despre sine, ca poate sa faca orice; ca nimic nu-i poate sta in cale, ca este invincibil. Tindem spre perfectiune si vedem ca si aceasta cautare a perfectiunii este limitata. Multi dintre noi traim dezamagiri in cautarile noastre, mai ales in cautarile perfectiunii, sau ale idealului. Credeti ca e asa usor de atins?Veti cadea de multe ori in cautarile voastre perfectioniste, pentru ca veti ajunge la concluzia ca acesta nu exista, ca perfectul este doar o viziune a omului, intalnita in viata de zi cu zi. Este o realitate imposibila, care nu poate fi intalnita decat in vis. Cititorule, vreau sa-ti spun un lucru: daca pana acum ai crezut ca viata este atat de simpla si ca orice stea de pe cer poate fi atinsa de propriul tau deget, tin sa te dezamagesc. Dar, nu uita de biletul tau alb, in care realitatea este punctul tau forte. Acel bilet inca este scris de o cerneala pur alba.

In memoriam of my grandma..I know that we will meet again,someday.

Realitatea..Greu De Infruntat,Dar Usor De Urcat..

Un zid ce e inconjurat de oameni care il urca si in varful lui,de acolo,se vede realitatea.De acolo privesti cu ochii mintii,spre un abis real,fara compromisuri si fara alte lucruri care sa te compromita.Si incepi sa crezi,ca defapt asta e tot ce-am pierdut eu pana acum?Ca realitatea e defapt altfel si ca totul te invata pe rand?.Totul este treptat,si limitat.Dar are frumusetile ei.Realitatea a devenit pentru mine ceva mai frumos decat credeam ca va fi...Si,asa a fost.


Ma tot intreb daca cei care vor da peste acel zid,vor si vrea sa-l urce.
Pentru ca,uitandu-te inapoi,cei din lumea ta,spun:"Nu fa asta!Va fi o greseala."
Si te simti tras de 2 maini.Una din stanga si una din dreapta.
Pentru mine a avut efect acea mana care m-a tras inspre zid,am cazut pe jos,si am inceput sa urc.



Ei cred ca daca vor intinde mana,vor pierde tot ce e mai frumos.Dar cineva le spune:"Te inseli!Niciodata sa nu crezi ca daca treci de acest zid,vei pierde totul.Pentru ca trecand acest zid,vei fi orbit de o lumina alba,dupa care vei vedea realitatea.Realitatea pura,fara de care lumea ta se va prabusi in curand si fara de care,tu nu vei putea trai in viata.Ei bine,visatorule,zidul asta te va conduce spre necompromisuri si spre realitate.Pentru ca realitatea e ceva ce trebuie sa apara in viata ta.Dar e decizia ta,daca da,sau nu.Daca vei da gresi,ma vei cauta si imi vei spune:"M-ai mintit,de ce n-ai spus ca totul e atat de crud si ca totul se rezuma la altceva decat la mine?La o alta persoana.De ce nu ai spus de la inceput?".Dar daca vei reusi,iti promit ca in viata ta,iti vei...Iti vei aminti de mine ca de un indrumator spre ceea ce urmeaza sa vezi.Pentru ca ceea ce urmeaza sa vezi,nu e altceva decat,propriul tau suflet.Stiu,e crud,dar vei infrunta asta si vei primi realitatea ca pe un dar din partea cuiva,impachetat cu funda.In schimb,biletul de pe cutie,e alb.Depinde de tine daca va fi completat,sau nu.Numai de tine depinde.