Cel Mai Bun Prieten...Amintiri!

Suferinte venite cu carul..
Atunci cand nici macar nu te astepti..
un ac ce strapunge inima necontenit..fara motiv..
Fara ca macar sa se uite daca pulsul ce dainuie e un mit.
Cel mai bun prieten..
un termen mult prea folosit de societatea pur sangerie si infectata.
Dar nu..pentru mine nu e la fel!
Vezi tu, cititorule..eu sunt un altfel de om neant
cu suflet spart si vise reci
cu un amalgam de cunostinte ce bantuie prin capul meu..
fire imprastiate..conectate la creierul uman!
Oare de ce?Oare de ce tu, drag prieten..nu mai esti acelasi..
amintiri peste amintiri, randuri peste randuri..
si foi albe ce nu-si au inteles..
fara cerneala..fara vise..fara ca ele sa insemne ceva.
O nu!Material folosit pentru aprinderea focului..
caci pana si eu, om muribund si suferind..
am ajuns sa pierd..am ajuns sa plang..
am ajuns sa imi fie dor de prietenia aceea..
de zilele in care radeam..timp oprit in loc
un ceas cu cadran a carui ac indica zero.
Si totusi..mi-e frica..mi-e frica ca nu va mai fi la fel..
mai exista sperante?
mai tii la mine prietene?
mai sunt acel neant increzator in care iti puneai toate suferintele si experientele?
Amintiri splendide ce imi umplu capul cu sunete albe..
parcuri sarite de pe fix..innebuinte de urletul surd al pasarilor
nici eu nu mai stiu ce se intampla...
Mai existam?Mai suntem ce am fost?
Oare?
Te-am pierdut inconstient..nestiind ce e in capul tau..
m-ai evitat..am crezut ca ai ceva sa-mi spui..
dar nu ai facut-o.
De ce?De ce in tot acest timp ne-am ferit de realitate si de adevar?
De ce sunt singurul care urla dupa prietenia noastra?
atat de tare..atat de incet..urlu..
si urletul meu e surd..ca un sunet macabru ce iese din pamant
Unde suntem noi?Ne-am ratacit...

Viata De Artist!...

Simt ca totul tinde spre zero absolut
ca fiecare lucru, obiect, materie vie..se autodistruge
sunetul este un semn
o continuitate ce nu se mai opreste...
nici macar linistea noptii nu mai e.
Absurdul timpului prin aproximare
totul e o dilema...un semn de-ntrebare ciudat.
Toamna e un anotimp cu frumuseti nedefinite
cu umbre sumbre si stranii
aspect de moarte...moarte?
caci nu stim niciodata...viitor cu n sensuri
varsta risipita...fara final dar cu inceput
culori reci ce-ti dau impresia de eter...
ai putea sa concepi?
Oameni impertinenti..fara minte, fara putere de-ntelegere.
Creierele lor vor sta in borcanele transparente de pe coridoarele caselor lor..
vor putrezi-n otet si-n pulbere expirata
mirosind ingrozitor a moarte si-a prostie.
Vezi tu, a sta si-a cunoaste un om...e greu?
Nu...o, nu! E lenea infinita ce n-are leac
caci singurul meu medicament e arta...muzica,arhitectura..intelepciunea scrisului
si..si viziunea mea asupra lumii.
Strazi albastruie cu lumini arzand pana tarziu..
te pierzi in uitari si strigi dupa ajutor
dupa cineva care doar crezi ca te asteapta..
dar te-asteapta? Oare chiar te-asteapta?
Oare esti tu acel ceva ce altii nu pot sa perceapa?
un caracter dincolo de intelegeri si perceptii...
Nu..nu esti decat un simplu om, diferit...
cu o carcasa in interiorul caruia arde o antimaterie absoluta
Vocile teatrelor...zgomotul frunzelor..si feericul tau propriu
fumand tigara dupa tigara ca si un dependent alcoolic ce gandeste in tragedii!
Nu uita..teatrele striga..frunzele fac zgomot..
Dar tu...tu cine esti???

O Alta Toamna Paradoxala..Intotdeauna(Melancolic)!

Ma topesc..
sunt o ceara sumbra, neagra
o lumanare care..nu mai arde
nu mai are cum..
calmul bland sub ochiul vanat
nu mai pot sa vad soarele
nu ma mai lasi sa-l vad..
E pur si simplu, un ghimpe sangeriu
infipt in sufletul meu..
ascutit, dureros
Dornic sa ma apese.
nu mai rasare, e pur si simplu mort..
asa cum vom fi si noi candva
noaptea e ziua pentru mine,
si ziua..ziua?
Nu, nu cunosc cuvantul asta..
imi e strain ca lupul alb ce mi se arata in vise..
imaculat inexistent, pur si bland
o fiinta ireala in ale carei sentimente ard...
ai plecat?da..ai uitat ca eu
Pur fiinta existenta, trup si suflet, sentimente si ganduri
in curand ma sting..caci timpul meu nu mai e..nu
s-a scurs..cadranul meu indica zero
motivul pentru care ma sting?..nici eu nu-l stiu
dar sa nu ma uiti..caci ne vom intalni din nou
trandafir frumos in ale carui spini iti mangai propria fata
Fara sangerari..
am sa ma regasesc..acolo unde plec acum.
M-am stins..ramai cu bine trandafir frumos!

Indiferent(Tot Timpul..TU!..)

Omul este atat de incoerent...atat de egoist
Egoul sau a ajuns la limite...da
este greu sa gasesti oameni
care sa fie coerenti
care sa zambeasca atunci cand tu ii spui:"imi pare rau..."
Iertarea e ceva ce omul refuza sa accepte..sa faca
azi, maine?...
dureaza ani de zile ca cineva sa-si dea seama ca esti persoana care i-a schimbat viata?
nu...o, nu...
e atat de trist
si atat de greu de suportat...
credeam in toate aceste lucruri..
stii..iubirea..increderea..
si inca cred..dar, e o simpla iluzie
si pentru ce?
pentru ca de fiecare data cand ai avut nevoie, am fost acolo?
stii..fiinte negre cu mintea intunecata
te-ndeamna la groaznic si pierzanie...
te pierzi in lumini ce se ard in uitari
macabrul surd in sufletul tau..
durere si agonie.
Eu te-am avertizat..
am crezut in tine..si..
in ceea ce imi place mie sa numesc "instinct"..
cand ai sa renunti la toate astea?
cand ai sa intelegi ca esti o minciuna?
cand?...
nu..am sa plec asa cum fac de obicei..
iar tu vei plange din nou..iti promit
si cuvintele mele au ramas aceleasi:"e tarziu, trebuie sa dorm!"
adio...

Vis Pe Note

Peste tot e întuneric. Publicul freamătă; lumea nu mai are răbdare. Ea este în primul rând. Se uită în jur, cu inima cât un purice. Oare cât mai durează?
Ea știe, sau cel puțin crede că știe ce se întâmplă în spatele scenei; știe că el are emoții și că va sta cu sufletul la gură pe parcursul întregii seri. Dar vrea să-l vadă, să-l încurajeze, să-i spună că totul va fi bine. Și ea are emoții, poate chiar mai mari decât el. Timpul trece atât de încet, de parcă s-a oprit cu totul...
Dar, după secole de așteptare, o lumină albă, orbitoare se aprinde și luminează scena. Se aude un ritm de tobe și nebunia începe. Cei patru sunt cu adevărat magnifici în această seară, dar ea are ochi doar pentru el, care pare și mai fermecător decât în realitate. Melodia devine ceva mai agresivă; adrenalina îi crește, sângele îi aleargă nebunește prin vene, pupilele i se dilată. Versurile parcă vin de la sine, așa că începe și ea să cânte. Zgomotul din jur îi acoperă vocea, dar încă speră că o va auzi, deși este aparent imposibil. El nu poate fi distras, trebuie să impresioneze publicul; broboane de sudoare îi apar pe frunte. Este foarte concentrat asupra melodiei, pentru că el este cel care îi formează scheletul. Fără chitara lui, muzica formației nu ar mai avea sens. Iar ea îl înțelege și este alături de el trup și suflet.


Dar la un moment dat, ceva se schimbă. El devine agitat, ea nu mai înțelege, nu mai știe ce urmează. Privirea lui caută ceva, sau mai exact pe cineva. Sala se mai luminează puțin și o vede. E acolo, în primul rând, ca întotdeauna. Privirile li se întâlnesc, el îi zâmbește, iar inima ei tresare. A găsit-o, în sfârșit...
Vocea lui răsună deasupra tuturor: "Piesa asta e pentru tine..." Ea recunoaște melodia de la primele acorduri și rămâne înmărmurită. E piesa ei, cea pe care a auzit-o de atâtea ori: într-o noapte de vară, la lumina stelelor; pe malul mării, la răsăritul soarelui; pe o bancă în parc, la apus. Versurile îi răsună în minte, dar nu mai poate să cânte. Lacrimile îi curg pe obraji, dar zâmbește, plânge de fericire. Corpul îi vibrează atunci când el ciupește corzile chitarei.
Cu fiecare sunet, el găsește un mod de a-și exprima sentimentele. Pentru că și el o iubește, nespus de mult. Acum, acordurile produse de chitara lui sunt blânde; prin intermediul lor, ea parcă simte căldura unei îmbrățișări, fiorul unei mângâieri, pasiunea unui sărut.
Din acest moment, nimic nu mai contează. În afară de faptul că ea nu mai este singură, iar el știe că există cineva care îl va susține oricând va avea nevoie. Acum, se au unul pe altul...

Written By One Of My Best Friends-Alexandra(Simi)

Existenta..

Stii...poate e prea tarziu
sa fii simtit ceea ce eu am fost
greseala mea
nu mai stiu de mine..
sting tigara amar,
ma simt ca o bacterie, ca un parazit
de cand ai plecat
de cand ai incetat sa fii o existenta..
caci pentru mine nu mai esti..nu acum
mi-e dor...mi-e dor de pod
care pod? acela unde aveam tendinta sa inchid ochii
sa simt pulsul orasului
dar acum, e o amintire moarta...
am inceput sa simt lacrimile fierbinte ca acidul
nu mai pot sa plang,
nu, nu mai pot...
sufletul meu a orbit..e orb
in lumea aceasta, simt ca nu exist
ma simt injunghiat
de ce?
nu stiu..eu doar..de cand ai incetat sa existi pentru mine
sunt ceva ce nu voi intelege niciodata
simt agonia...o simt, nu mai am mult
e dureros...somnul meu e inedit
mi l-ai luat...da
mi-ai furat si ultima sursa de iubire
ai secat-o...ai sorbit-o necesar, ca pe un izvor muribund
ti-a placut, nu?
gustul e extraordinar, stiu...dar nu mai exista
a murit...e la tine acum
nu pot trai fara ea...si nu o sa mi-o dai inapoi
STIU!
era sursa mea vitala..simt cum ochii mei se-nchid
e noapte...nu ma vei mai vedea
dar vei plange...caci eu ma sting
sunt obosit, trebuie sa dorm
am plecat...ai grija de ea, de iubire...stii? am sa-i duc lipsa..dar si tie
praful marii mi-a innegrit trupul, m-a adus unde sunt acum...
ne vedem in curand
Te iubesc!

Rabdarea...

Toate frumoase sau rele trec si suntem orbiti de ceea ce unii numesc "trecerea timpului", pentru ca atunci cand e prea tarziu, un cutit stingher se strecoara in noi ca si nisipul sau praful marii intre propriile noastre degete. Vorbim din propriile noastre experiente de trecutul nostru fericit sau nefericit, despre cat am suferit si despre pierderile pe care si astazi le simtim ca frigul care nu inceteaza sa existe. Dar sa nu uitam ca din suferinte invatam sa devenim oameni si invatand sa devenim oameni, vom realiza ca visele si conceptiile in care ne-am pus si cele mai mari sperante, inclusiv viata, vor avea un puls ce nu va inceta sa bata. Realitatea pe care o vom infrunta in viitor, este una cruda, insa cu zambetul pe buze va spun ca daca deschidem ochii si vom privi lumea dincolo de aparente, vom aprofunda toate trairile noastre si le vom accepta ca si pe un dar cu funda rosie ce isi are rolul sau in viata fiecaruia. Aceasta realitate nu e altceva decat propriul vostru suflet, pura perfectiune care exista printre oameni, dar unii cred ca e o prostie sau o gluma proasta, ce nu-si are rostul. Unii cred ca perfectiunea e imposibil de atins, insa interpreteaza gresit acest cuvant monoton gasit in dictionar, supranumit "perfectiune". In majoritatea cazurilor, perfectiunea este considerata ca fiind de nepatruns si de neatins de om. Insa, nu e asa..Perfectiunea care poate fi atinsa si care este inteleasa gresit ca fiind perfectiunea umana, prost denumita, este defapt perfectiunea sufleteasca. Toti o putem atinge, daca invatam cum sa o atingem de-a lungul timpului, insa aceasta necesita o rabdare pe care astazi omul o arunca in trecut si o ignora.

Rabdarea..Ce ne poate oferi ea si ce este ea defapt?

Rabdarea este uneori cel mai de pret exercitiu pe care il putem aplica, pentru ca finalul este intotdeauna unul extraordinar. Fiind dezamagiti ca timpul trece atat de greu atunci cand avem rabdare, vom descoperi defapt ca sufletul nostru se hraneste din toate punctele de vedere, mai ales setea sa cea mai mare, iubirea. Asa cum Dumnezeu are rabdare cu noi, trebuie sa incercam sa avem macar un picur de roua din rabdarea Sa, pentru ca aceasta este pur infinita. Tin sa te dezamagesc cititorule, caci fara rabdare nu vei obtine nici macar aerul pe care tu il respiri in acest moment, citind acest articol si gandindu-te ca tu vei obtine fara a avea rabdare, tot ce-ti doresti. Ei bine, daca asta vei considera in continuare, atunci pierderile tale vor fi tot mai mari. Insa poti dobandi aceasta rabdare care este atat de simpla si atat de complexa, incat te va implini prin roadele sale. Este ca un trandafir, al carui petale splendide se deschid, reprezentand cautiunea conceptiei rabdarii si rostului ei...Pentru ca toate isi au rostul lor.Si in toate exista rabdare, pentru ca in toate exista Dumnezeu.