Necunoscutul Toamnei Rosii!

Intruchipare a negativului...simt al cunoasterii
Suntem departe de a fi si de a intelege
caci omul e un preludiu complicat si neinteles...
un ghiveci cu plante diferite...
un soi rar ce se creeaza instantaneu.
Plimbandu-te pe strada
Nu ti-ai pus vreodata intrebarea:"oare cine e"?
Acea persoana cu chip necunoscut...
te priveste-n ochi de parca te-ar cunoaste
un sentiment neplacut
un vant ce-ti trece prin sange...
vant al toamnei rosii cu mesaje tiparite-n frunze si natura...
in parcuri si gradini sumbre cu viitor spulberat!
O stare de melancolie
care se strecoara asemenea prafului negru-n propriul tau suflet.
Frigul se lasa incet...
cautand sa pierzi vremea...ca sa uiti de realitate si adevar
sa te izolezi in ganduri triste meditand la amintiri.
Amintiri...suna a agonie ce urla dupa prezent...
ca un caine ce-si plange stapanul...mort ce nu se mai intoarce
ani dupa ani...zile dupa zile...
urlam dupa amintiri cu frumuseti ce-ti aduceau zambetul viu al trecutului esential!
Vezi tu...am uitat s-ascult sau sa-nteleg
insa stiu ca toamna rosie asculta...
asculta cum urlam...dupa noi si dupa albastrul cerului perfect!
Unde am gresit?
Unde sunt anii aceia?S-au pierdut in vanturi feerice printre frunze...
Dar tu unde esti?Ai disparut ca un val ars de falnicul mortii..
nu mai stiu cum sa cuget...sa disper si sa cred in viitorul sumbru al neantului alb!
Raspunsul intrebarilor mele e un mit...fara motiv, fara inteles
dar mai spune-mi odata, cititorule, care e raspunsul?
Sau ce..ai uitat de toamna rosie?

Cel Mai Bun Prieten...Amintiri!

Suferinte venite cu carul..
Atunci cand nici macar nu te astepti..
un ac ce strapunge inima necontenit..fara motiv..
Fara ca macar sa se uite daca pulsul ce dainuie e un mit.
Cel mai bun prieten..
un termen mult prea folosit de societatea pur sangerie si infectata.
Dar nu..pentru mine nu e la fel!
Vezi tu, cititorule..eu sunt un altfel de om neant
cu suflet spart si vise reci
cu un amalgam de cunostinte ce bantuie prin capul meu..
fire imprastiate..conectate la creierul uman!
Oare de ce?Oare de ce tu, drag prieten..nu mai esti acelasi..
amintiri peste amintiri, randuri peste randuri..
si foi albe ce nu-si au inteles..
fara cerneala..fara vise..fara ca ele sa insemne ceva.
O nu!Material folosit pentru aprinderea focului..
caci pana si eu, om muribund si suferind..
am ajuns sa pierd..am ajuns sa plang..
am ajuns sa imi fie dor de prietenia aceea..
de zilele in care radeam..timp oprit in loc
un ceas cu cadran a carui ac indica zero.
Si totusi..mi-e frica..mi-e frica ca nu va mai fi la fel..
mai exista sperante?
mai tii la mine prietene?
mai sunt acel neant increzator in care iti puneai toate suferintele si experientele?
Amintiri splendide ce imi umplu capul cu sunete albe..
parcuri sarite de pe fix..innebuinte de urletul surd al pasarilor
nici eu nu mai stiu ce se intampla...
Mai existam?Mai suntem ce am fost?
Oare?
Te-am pierdut inconstient..nestiind ce e in capul tau..
m-ai evitat..am crezut ca ai ceva sa-mi spui..
dar nu ai facut-o.
De ce?De ce in tot acest timp ne-am ferit de realitate si de adevar?
De ce sunt singurul care urla dupa prietenia noastra?
atat de tare..atat de incet..urlu..
si urletul meu e surd..ca un sunet macabru ce iese din pamant
Unde suntem noi?Ne-am ratacit...

Viata De Artist!...

Simt ca totul tinde spre zero absolut
ca fiecare lucru, obiect, materie vie..se autodistruge
sunetul este un semn
o continuitate ce nu se mai opreste...
nici macar linistea noptii nu mai e.
Absurdul timpului prin aproximare
totul e o dilema...un semn de-ntrebare ciudat.
Toamna e un anotimp cu frumuseti nedefinite
cu umbre sumbre si stranii
aspect de moarte...moarte?
caci nu stim niciodata...viitor cu n sensuri
varsta risipita...fara final dar cu inceput
culori reci ce-ti dau impresia de eter...
ai putea sa concepi?
Oameni impertinenti..fara minte, fara putere de-ntelegere.
Creierele lor vor sta in borcanele transparente de pe coridoarele caselor lor..
vor putrezi-n otet si-n pulbere expirata
mirosind ingrozitor a moarte si-a prostie.
Vezi tu, a sta si-a cunoaste un om...e greu?
Nu...o, nu! E lenea infinita ce n-are leac
caci singurul meu medicament e arta...muzica,arhitectura..intelepciunea scrisului
si..si viziunea mea asupra lumii.
Strazi albastruie cu lumini arzand pana tarziu..
te pierzi in uitari si strigi dupa ajutor
dupa cineva care doar crezi ca te asteapta..
dar te-asteapta? Oare chiar te-asteapta?
Oare esti tu acel ceva ce altii nu pot sa perceapa?
un caracter dincolo de intelegeri si perceptii...
Nu..nu esti decat un simplu om, diferit...
cu o carcasa in interiorul caruia arde o antimaterie absoluta
Vocile teatrelor...zgomotul frunzelor..si feericul tau propriu
fumand tigara dupa tigara ca si un dependent alcoolic ce gandeste in tragedii!
Nu uita..teatrele striga..frunzele fac zgomot..
Dar tu...tu cine esti???

O Alta Toamna Paradoxala..Intotdeauna(Melancolic)!

Ma topesc..
sunt o ceara sumbra, neagra
o lumanare care..nu mai arde
nu mai are cum..
calmul bland sub ochiul vanat
nu mai pot sa vad soarele
nu ma mai lasi sa-l vad..
E pur si simplu, un ghimpe sangeriu
infipt in sufletul meu..
ascutit, dureros
Dornic sa ma apese.
nu mai rasare, e pur si simplu mort..
asa cum vom fi si noi candva
noaptea e ziua pentru mine,
si ziua..ziua?
Nu, nu cunosc cuvantul asta..
imi e strain ca lupul alb ce mi se arata in vise..
imaculat inexistent, pur si bland
o fiinta ireala in ale carei sentimente ard...
ai plecat?da..ai uitat ca eu
Pur fiinta existenta, trup si suflet, sentimente si ganduri
in curand ma sting..caci timpul meu nu mai e..nu
s-a scurs..cadranul meu indica zero
motivul pentru care ma sting?..nici eu nu-l stiu
dar sa nu ma uiti..caci ne vom intalni din nou
trandafir frumos in ale carui spini iti mangai propria fata
Fara sangerari..
am sa ma regasesc..acolo unde plec acum.
M-am stins..ramai cu bine trandafir frumos!

Indiferent(Tot Timpul..TU!..)

Omul este atat de incoerent...atat de egoist
Egoul sau a ajuns la limite...da
este greu sa gasesti oameni
care sa fie coerenti
care sa zambeasca atunci cand tu ii spui:"imi pare rau..."
Iertarea e ceva ce omul refuza sa accepte..sa faca
azi, maine?...
dureaza ani de zile ca cineva sa-si dea seama ca esti persoana care i-a schimbat viata?
nu...o, nu...
e atat de trist
si atat de greu de suportat...
credeam in toate aceste lucruri..
stii..iubirea..increderea..
si inca cred..dar, e o simpla iluzie
si pentru ce?
pentru ca de fiecare data cand ai avut nevoie, am fost acolo?
stii..fiinte negre cu mintea intunecata
te-ndeamna la groaznic si pierzanie...
te pierzi in lumini ce se ard in uitari
macabrul surd in sufletul tau..
durere si agonie.
Eu te-am avertizat..
am crezut in tine..si..
in ceea ce imi place mie sa numesc "instinct"..
cand ai sa renunti la toate astea?
cand ai sa intelegi ca esti o minciuna?
cand?...
nu..am sa plec asa cum fac de obicei..
iar tu vei plange din nou..iti promit
si cuvintele mele au ramas aceleasi:"e tarziu, trebuie sa dorm!"
adio...

Vis Pe Note

Peste tot e întuneric. Publicul freamătă; lumea nu mai are răbdare. Ea este în primul rând. Se uită în jur, cu inima cât un purice. Oare cât mai durează?
Ea știe, sau cel puțin crede că știe ce se întâmplă în spatele scenei; știe că el are emoții și că va sta cu sufletul la gură pe parcursul întregii seri. Dar vrea să-l vadă, să-l încurajeze, să-i spună că totul va fi bine. Și ea are emoții, poate chiar mai mari decât el. Timpul trece atât de încet, de parcă s-a oprit cu totul...
Dar, după secole de așteptare, o lumină albă, orbitoare se aprinde și luminează scena. Se aude un ritm de tobe și nebunia începe. Cei patru sunt cu adevărat magnifici în această seară, dar ea are ochi doar pentru el, care pare și mai fermecător decât în realitate. Melodia devine ceva mai agresivă; adrenalina îi crește, sângele îi aleargă nebunește prin vene, pupilele i se dilată. Versurile parcă vin de la sine, așa că începe și ea să cânte. Zgomotul din jur îi acoperă vocea, dar încă speră că o va auzi, deși este aparent imposibil. El nu poate fi distras, trebuie să impresioneze publicul; broboane de sudoare îi apar pe frunte. Este foarte concentrat asupra melodiei, pentru că el este cel care îi formează scheletul. Fără chitara lui, muzica formației nu ar mai avea sens. Iar ea îl înțelege și este alături de el trup și suflet.


Dar la un moment dat, ceva se schimbă. El devine agitat, ea nu mai înțelege, nu mai știe ce urmează. Privirea lui caută ceva, sau mai exact pe cineva. Sala se mai luminează puțin și o vede. E acolo, în primul rând, ca întotdeauna. Privirile li se întâlnesc, el îi zâmbește, iar inima ei tresare. A găsit-o, în sfârșit...
Vocea lui răsună deasupra tuturor: "Piesa asta e pentru tine..." Ea recunoaște melodia de la primele acorduri și rămâne înmărmurită. E piesa ei, cea pe care a auzit-o de atâtea ori: într-o noapte de vară, la lumina stelelor; pe malul mării, la răsăritul soarelui; pe o bancă în parc, la apus. Versurile îi răsună în minte, dar nu mai poate să cânte. Lacrimile îi curg pe obraji, dar zâmbește, plânge de fericire. Corpul îi vibrează atunci când el ciupește corzile chitarei.
Cu fiecare sunet, el găsește un mod de a-și exprima sentimentele. Pentru că și el o iubește, nespus de mult. Acum, acordurile produse de chitara lui sunt blânde; prin intermediul lor, ea parcă simte căldura unei îmbrățișări, fiorul unei mângâieri, pasiunea unui sărut.
Din acest moment, nimic nu mai contează. În afară de faptul că ea nu mai este singură, iar el știe că există cineva care îl va susține oricând va avea nevoie. Acum, se au unul pe altul...

Written By One Of My Best Friends-Alexandra(Simi)

Existenta..

Stii...poate e prea tarziu
sa fii simtit ceea ce eu am fost
greseala mea
nu mai stiu de mine..
sting tigara amar,
ma simt ca o bacterie, ca un parazit
de cand ai plecat
de cand ai incetat sa fii o existenta..
caci pentru mine nu mai esti..nu acum
mi-e dor...mi-e dor de pod
care pod? acela unde aveam tendinta sa inchid ochii
sa simt pulsul orasului
dar acum, e o amintire moarta...
am inceput sa simt lacrimile fierbinte ca acidul
nu mai pot sa plang,
nu, nu mai pot...
sufletul meu a orbit..e orb
in lumea aceasta, simt ca nu exist
ma simt injunghiat
de ce?
nu stiu..eu doar..de cand ai incetat sa existi pentru mine
sunt ceva ce nu voi intelege niciodata
simt agonia...o simt, nu mai am mult
e dureros...somnul meu e inedit
mi l-ai luat...da
mi-ai furat si ultima sursa de iubire
ai secat-o...ai sorbit-o necesar, ca pe un izvor muribund
ti-a placut, nu?
gustul e extraordinar, stiu...dar nu mai exista
a murit...e la tine acum
nu pot trai fara ea...si nu o sa mi-o dai inapoi
STIU!
era sursa mea vitala..simt cum ochii mei se-nchid
e noapte...nu ma vei mai vedea
dar vei plange...caci eu ma sting
sunt obosit, trebuie sa dorm
am plecat...ai grija de ea, de iubire...stii? am sa-i duc lipsa..dar si tie
praful marii mi-a innegrit trupul, m-a adus unde sunt acum...
ne vedem in curand
Te iubesc!