Raspunsuri!

O perspectiva biblica asupra lumii urbane..

sunt constient de faptul ca Dumnezeu nu scrie foi albe si vaste ale vietii noastre..

suntem departe de a fi si de-aintelege

de a percepe totul ca un mit aspru ce se pierde-n ganduri albe cu inteles abstract

Decizii clare si lucide..

incep sa-nteleg firul intamplarilor

suntem impreuna, dar nu e de-ajuns

tu si eu...

alfa si omega

nu avem nimic decat o simpla concordanta de intalniri nonsens si sentimente spulberate..

Cuplu?

Relatie?

doua cuvinte simple ce le putem gasi in limbajul nostru macabru si abstract

nu intelegi?

gandurile tale sincere si blande...

privind spre multimile barurilor ce simt fericirea..

gasind motive plauzibile de scuza banala ce te-mpinge sa crezi in ceva

Oare chiar atat de orbi putem fi?

bantuind strazi timpurii-n orase cu lumini ce ard necontenit..

tind sa cred in complexul abstract..

gandindu-ma la raspunsuri nonsens ce tin de visul meu aparte

Am ajuns prea tarziu?

crud complex cu trecut devastator si trist

imi pare rau..

am sa termin acum acest mit elcucidat de goluri umplute cu nimic

e prea mult..stiu!

E tarziu...am sa plec, caci cadranul timpuriu si sumbru al sufletului meu indica zero..

Nu mai pot sa te mint..

pana nu e prea tarziu!

Ajunge..sper sa ma-intelegi!

Raspunsul Toamnei Rosii!!!

Oare am sa inteleg vreodata de ce tot ce se intampla e un mit?

de ce indiferenta a ajuns un viciu placut asemenea fumatului

si...de ce zambetul tau a inceput sa ma lase rece..

Am patruns toamna rosie..acolo unde, timpul e ceva inexistent..

sentimente sincere ce incep sa piara, sa arda pe rugul infinitei iubiri asemenea scrumului de tigara ce se topeste-n diminetile rosii petrecute-n lacrimi..

Traim din nou in miciuna, separandu-ne instantaneu de realitate

pustiind prin amintiri si rutine ce ne duc cu gandul la continuitate..

la ceea ce noua ne place sa numim relatie..

Relatie?Glumesti?

in tot acest timp jalnic am incercat sa parafrazam cuvantul "despartire"..

sa intoarcem spatele purului adevar ce tine de visul nostru aparte..

de viitorul nostru ce se leaga de un mit paranormal si absurd...

Ajungand sa petrec nopti albe de-a lungul verii aride si arzatoare

imi pun adesea intrebari legate de noi..

eu, tu si noi..simple persoane mizere ale societatii contemporane ce traieste in minciuna, mirosind a groaznic si a prostie..

Nu iti dai seama, nu?

ajuns acasa dimineata la rasaritul soarelui incostient de existenta umana, te am in cap..

visez cu tine amintiri din trecutul nostru alb, sters de orice pata si condamnat in temnita sufletului meu spart de faptele tale incostiente..

Si e toamna...

Stand intr-un bar, cu tenta naiva de vechitura, fumand haotic tigari negre ce strapung surprinzator interiorul meu de praf negru..

ies afara..ma blochez privind albiile realitatii spre sentimente ce tind spre adevar..

asteptam sa iti dai seama de ce am plecat..de ce lipsesc atat de mult?

Si ma intorc inapoi asemenea fiecarui om neant ce iese sau intra pe acea poarta nesemnificativa semnelor vietii..

ca si cum as fi un nimic..

un nimeni..o simpla fiinta cu semne de intrebare si dileme ce tind sa aiba inteles existential

ajung la aceeasi masa..aceleasi scaune..aceleasi sticle de bere goale si tigari scrumate de viata in scrumiere sumbre si macabre..

Privind inapoi, vad ceva ce nu pot sa-mi explic..

o melodie lenta ce transmite sentimentul de melancolie..

un bar ce serveste bauturi nocturne, facandu-te sa uiti de realitate..

si doua lucruri..un centru de interes cu discutie nonsens probabil

si o poarta care imi spunea:"iesi acum si nu te uita inapoi..realitatea e un punct crud al apogeului vietii!"

Si totusi...ceva e diferit!

Nostalgie...Regret!(Partea a 2-a)

"Trandafiri ofilindu-se de-a lungul sezoanelor muribunde...

lumini arse de voci surde cu un ton feeric nepatruns de mintile ascunse ale jalnicilor...

strazi necunoscute ce tin visul tau aparte

un falnic verde purtand prin vanturi timpurii sentimente absolute ce tind spre adevar!

Toamna rosie e inca un mit fara inteles...

si ma strecor in versuri prin frunze de toamna asemnea lupului alb ce mi se arata in vise...

Lovindu-ma de realitate ca un val sfaramandu-se-n nisipuri negre

arid al soarelui mirosind a groaznic si a prostie...

ma pierd in ierni albe bantuind piete cotidiene

goale si triste asemenea unui vagabond!

Tanjind si privind geamuri luminate cu oameni monotoni...

pierzandu-ma in versuri prin frunze de toamna, simt melancolia pura a artistului!"

Acestea sunt doar amintiri vaste ce ating potentialul nostru de cunoastere...

suntem departe de a fi si de a intelege

de a percepe ceea ce noua ni se pare o splendida scuza...

Privind spre realitate, noi nu suntem decat o aparenta existentiala...

un cuplu proclamat de codul uman

o incercare a perfectului necunoscut de minti limitate ce pretind inteligenta si iubirea ca fiind doua cuvinte cu inteles drastic!

Abandon si nostalgie...

Regret si preludiu...

nu avem decat un singur scop in acest vis rezultat dintr-o impresie a idealului

Nu mai suntem similari

Realizand ca necunoscutul toamnei rosii ne vegheaza an dupa an...

De ce pretinzi totul ca fiind "bine"?

Trebuie sa ne ascundem?

Al meu trandafir negru cu petale neofilite, vreau sa-ti spun un singur lucru...

Te iubesc!

stiu, am tinut-o atata timp ca pe un secret ce ar putea distruge umanitatea...

Nostalgia imi pune stapanire pe ganduri si ma lasa cuprins de un sentiment dureros si macabru...

urletul meu surd...

praful negru ce ma distruge abundent

Teatrele striga din nou...

vociferand visul nostru din trecut!

am devenit inexplicabil, un mit parsiv distrus de minti bolnave...

Si uite unde am ajuns...

tu, eu si noi...

pasind prin vise ce tin de realitatea ta aferenta...

Ma pierd din nou si din nou in uitari

asteptand probabil un raspuns...

raspunsul tau de femeie perfecta cu zambet fals si suflet spart...

tinand in tine ce e al tau si nu al nostru...

Reamintindu-ti...de ce traim iar in minciuna?

De ce sinceritatea a ajuns un mit feeric la care visam inca din copilarie?

Cand ai sa incetezi sa ma mai numesti drag? Cand???!!!

Si cuvintele mele au ramas aceleasi:"sunt obosit, trebuie sa dorm..."

Nostalgie...Regret!

Tot ce gandim e un mit pierdut prin pagini cu versuri albe..

Sentimente ce se pierd in asfintit

prinzand aripi

avand noima unui zambet fals de femeie perfecta...

Relatie cu sensuri sinucigase

ce duc la pierzanie si rutina

incercand sa inteleg defapt inceputul acestui val ametitor, asemenea fumului de tigara irosit in fata geamului diminetilor reci.

Iernile muribunde ne dau impresia realitatii

Noi suntem ceea ce ne place sa numim "cuplu"...

punandu-ne in fata viitorul

facandu-ne planuri moarte tanjind dupa adevar...

definitia acestui cuvant fiind peste intelegeri umane si limitate!

Trandafiri ofilindu-se de-a lungul sezoanelor muribunde...

lumini arse de voci surde cu un ton feeric nepatruns de mintile ascunse ale jalnicilor...

strazi necunoscute ce tin de visul tau aparte

un falnic verde purtand prin vanturi timpurii sentimente absolute ce tind spre adevar!

Toamna rosie e inca un mit fara inteles...

si ma strecor in versuri prin frunze de toamna asemenea lupului alb ce mi se arata in vise...

Lovindu-ma de realitate ca un val sfaramandu-se-n nisipuri negre

arid al soarelui mirosind a groaznic si a prostie...

ma pierd in ierni albe bantuind piete cotidiene

goale si triste asemenea unui vagabond!

Tanjind si privind geamuri luminate cu oameni monotoni...

pierzandu-ma in versuri prin frunze de toamna, simt melancolia pura a artistului!

Necunoscutul Toamnei Rosii!

Intruchipare a negativului...simt al cunoasterii
Suntem departe de a fi si de a intelege
caci omul e un preludiu complicat si neinteles...
un ghiveci cu plante diferite...
un soi rar ce se creeaza instantaneu.
Plimbandu-te pe strada
Nu ti-ai pus vreodata intrebarea:"oare cine e"?
Acea persoana cu chip necunoscut...
te priveste-n ochi de parca te-ar cunoaste
un sentiment neplacut
un vant ce-ti trece prin sange...
vant al toamnei rosii cu mesaje tiparite-n frunze si natura...
in parcuri si gradini sumbre cu viitor spulberat!
O stare de melancolie
care se strecoara asemenea prafului negru-n propriul tau suflet.
Frigul se lasa incet...
cautand sa pierzi vremea...ca sa uiti de realitate si adevar
sa te izolezi in ganduri triste meditand la amintiri.
Amintiri...suna a agonie ce urla dupa prezent...
ca un caine ce-si plange stapanul...mort ce nu se mai intoarce
ani dupa ani...zile dupa zile...
urlam dupa amintiri cu frumuseti ce-ti aduceau zambetul viu al trecutului esential!
Vezi tu...am uitat s-ascult sau sa-nteleg
insa stiu ca toamna rosie asculta...
asculta cum urlam...dupa noi si dupa albastrul cerului perfect!
Unde am gresit?
Unde sunt anii aceia?S-au pierdut in vanturi feerice printre frunze...
Dar tu unde esti?Ai disparut ca un val ars de falnicul mortii..
nu mai stiu cum sa cuget...sa disper si sa cred in viitorul sumbru al neantului alb!
Raspunsul intrebarilor mele e un mit...fara motiv, fara inteles
dar mai spune-mi odata, cititorule, care e raspunsul?
Sau ce..ai uitat de toamna rosie?

Cel Mai Bun Prieten...Amintiri!

Suferinte venite cu carul..
Atunci cand nici macar nu te astepti..
un ac ce strapunge inima necontenit..fara motiv..
Fara ca macar sa se uite daca pulsul ce dainuie e un mit.
Cel mai bun prieten..
un termen mult prea folosit de societatea pur sangerie si infectata.
Dar nu..pentru mine nu e la fel!
Vezi tu, cititorule..eu sunt un altfel de om neant
cu suflet spart si vise reci
cu un amalgam de cunostinte ce bantuie prin capul meu..
fire imprastiate..conectate la creierul uman!
Oare de ce?Oare de ce tu, drag prieten..nu mai esti acelasi..
amintiri peste amintiri, randuri peste randuri..
si foi albe ce nu-si au inteles..
fara cerneala..fara vise..fara ca ele sa insemne ceva.
O nu!Material folosit pentru aprinderea focului..
caci pana si eu, om muribund si suferind..
am ajuns sa pierd..am ajuns sa plang..
am ajuns sa imi fie dor de prietenia aceea..
de zilele in care radeam..timp oprit in loc
un ceas cu cadran a carui ac indica zero.
Si totusi..mi-e frica..mi-e frica ca nu va mai fi la fel..
mai exista sperante?
mai tii la mine prietene?
mai sunt acel neant increzator in care iti puneai toate suferintele si experientele?
Amintiri splendide ce imi umplu capul cu sunete albe..
parcuri sarite de pe fix..innebuinte de urletul surd al pasarilor
nici eu nu mai stiu ce se intampla...
Mai existam?Mai suntem ce am fost?
Oare?
Te-am pierdut inconstient..nestiind ce e in capul tau..
m-ai evitat..am crezut ca ai ceva sa-mi spui..
dar nu ai facut-o.
De ce?De ce in tot acest timp ne-am ferit de realitate si de adevar?
De ce sunt singurul care urla dupa prietenia noastra?
atat de tare..atat de incet..urlu..
si urletul meu e surd..ca un sunet macabru ce iese din pamant
Unde suntem noi?Ne-am ratacit...

Viata De Artist!...

Simt ca totul tinde spre zero absolut
ca fiecare lucru, obiect, materie vie..se autodistruge
sunetul este un semn
o continuitate ce nu se mai opreste...
nici macar linistea noptii nu mai e.
Absurdul timpului prin aproximare
totul e o dilema...un semn de-ntrebare ciudat.
Toamna e un anotimp cu frumuseti nedefinite
cu umbre sumbre si stranii
aspect de moarte...moarte?
caci nu stim niciodata...viitor cu n sensuri
varsta risipita...fara final dar cu inceput
culori reci ce-ti dau impresia de eter...
ai putea sa concepi?
Oameni impertinenti..fara minte, fara putere de-ntelegere.
Creierele lor vor sta in borcanele transparente de pe coridoarele caselor lor..
vor putrezi-n otet si-n pulbere expirata
mirosind ingrozitor a moarte si-a prostie.
Vezi tu, a sta si-a cunoaste un om...e greu?
Nu...o, nu! E lenea infinita ce n-are leac
caci singurul meu medicament e arta...muzica,arhitectura..intelepciunea scrisului
si..si viziunea mea asupra lumii.
Strazi albastruie cu lumini arzand pana tarziu..
te pierzi in uitari si strigi dupa ajutor
dupa cineva care doar crezi ca te asteapta..
dar te-asteapta? Oare chiar te-asteapta?
Oare esti tu acel ceva ce altii nu pot sa perceapa?
un caracter dincolo de intelegeri si perceptii...
Nu..nu esti decat un simplu om, diferit...
cu o carcasa in interiorul caruia arde o antimaterie absoluta
Vocile teatrelor...zgomotul frunzelor..si feericul tau propriu
fumand tigara dupa tigara ca si un dependent alcoolic ce gandeste in tragedii!
Nu uita..teatrele striga..frunzele fac zgomot..
Dar tu...tu cine esti???

O Alta Toamna Paradoxala..Intotdeauna(Melancolic)!

Ma topesc..
sunt o ceara sumbra, neagra
o lumanare care..nu mai arde
nu mai are cum..
calmul bland sub ochiul vanat
nu mai pot sa vad soarele
nu ma mai lasi sa-l vad..
E pur si simplu, un ghimpe sangeriu
infipt in sufletul meu..
ascutit, dureros
Dornic sa ma apese.
nu mai rasare, e pur si simplu mort..
asa cum vom fi si noi candva
noaptea e ziua pentru mine,
si ziua..ziua?
Nu, nu cunosc cuvantul asta..
imi e strain ca lupul alb ce mi se arata in vise..
imaculat inexistent, pur si bland
o fiinta ireala in ale carei sentimente ard...
ai plecat?da..ai uitat ca eu
Pur fiinta existenta, trup si suflet, sentimente si ganduri
in curand ma sting..caci timpul meu nu mai e..nu
s-a scurs..cadranul meu indica zero
motivul pentru care ma sting?..nici eu nu-l stiu
dar sa nu ma uiti..caci ne vom intalni din nou
trandafir frumos in ale carui spini iti mangai propria fata
Fara sangerari..
am sa ma regasesc..acolo unde plec acum.
M-am stins..ramai cu bine trandafir frumos!

Indiferent(Tot Timpul..TU!..)

Omul este atat de incoerent...atat de egoist
Egoul sau a ajuns la limite...da
este greu sa gasesti oameni
care sa fie coerenti
care sa zambeasca atunci cand tu ii spui:"imi pare rau..."
Iertarea e ceva ce omul refuza sa accepte..sa faca
azi, maine?...
dureaza ani de zile ca cineva sa-si dea seama ca esti persoana care i-a schimbat viata?
nu...o, nu...
e atat de trist
si atat de greu de suportat...
credeam in toate aceste lucruri..
stii..iubirea..increderea..
si inca cred..dar, e o simpla iluzie
si pentru ce?
pentru ca de fiecare data cand ai avut nevoie, am fost acolo?
stii..fiinte negre cu mintea intunecata
te-ndeamna la groaznic si pierzanie...
te pierzi in lumini ce se ard in uitari
macabrul surd in sufletul tau..
durere si agonie.
Eu te-am avertizat..
am crezut in tine..si..
in ceea ce imi place mie sa numesc "instinct"..
cand ai sa renunti la toate astea?
cand ai sa intelegi ca esti o minciuna?
cand?...
nu..am sa plec asa cum fac de obicei..
iar tu vei plange din nou..iti promit
si cuvintele mele au ramas aceleasi:"e tarziu, trebuie sa dorm!"
adio...

Vis Pe Note

Peste tot e întuneric. Publicul freamătă; lumea nu mai are răbdare. Ea este în primul rând. Se uită în jur, cu inima cât un purice. Oare cât mai durează?
Ea știe, sau cel puțin crede că știe ce se întâmplă în spatele scenei; știe că el are emoții și că va sta cu sufletul la gură pe parcursul întregii seri. Dar vrea să-l vadă, să-l încurajeze, să-i spună că totul va fi bine. Și ea are emoții, poate chiar mai mari decât el. Timpul trece atât de încet, de parcă s-a oprit cu totul...
Dar, după secole de așteptare, o lumină albă, orbitoare se aprinde și luminează scena. Se aude un ritm de tobe și nebunia începe. Cei patru sunt cu adevărat magnifici în această seară, dar ea are ochi doar pentru el, care pare și mai fermecător decât în realitate. Melodia devine ceva mai agresivă; adrenalina îi crește, sângele îi aleargă nebunește prin vene, pupilele i se dilată. Versurile parcă vin de la sine, așa că începe și ea să cânte. Zgomotul din jur îi acoperă vocea, dar încă speră că o va auzi, deși este aparent imposibil. El nu poate fi distras, trebuie să impresioneze publicul; broboane de sudoare îi apar pe frunte. Este foarte concentrat asupra melodiei, pentru că el este cel care îi formează scheletul. Fără chitara lui, muzica formației nu ar mai avea sens. Iar ea îl înțelege și este alături de el trup și suflet.


Dar la un moment dat, ceva se schimbă. El devine agitat, ea nu mai înțelege, nu mai știe ce urmează. Privirea lui caută ceva, sau mai exact pe cineva. Sala se mai luminează puțin și o vede. E acolo, în primul rând, ca întotdeauna. Privirile li se întâlnesc, el îi zâmbește, iar inima ei tresare. A găsit-o, în sfârșit...
Vocea lui răsună deasupra tuturor: "Piesa asta e pentru tine..." Ea recunoaște melodia de la primele acorduri și rămâne înmărmurită. E piesa ei, cea pe care a auzit-o de atâtea ori: într-o noapte de vară, la lumina stelelor; pe malul mării, la răsăritul soarelui; pe o bancă în parc, la apus. Versurile îi răsună în minte, dar nu mai poate să cânte. Lacrimile îi curg pe obraji, dar zâmbește, plânge de fericire. Corpul îi vibrează atunci când el ciupește corzile chitarei.
Cu fiecare sunet, el găsește un mod de a-și exprima sentimentele. Pentru că și el o iubește, nespus de mult. Acum, acordurile produse de chitara lui sunt blânde; prin intermediul lor, ea parcă simte căldura unei îmbrățișări, fiorul unei mângâieri, pasiunea unui sărut.
Din acest moment, nimic nu mai contează. În afară de faptul că ea nu mai este singură, iar el știe că există cineva care îl va susține oricând va avea nevoie. Acum, se au unul pe altul...

Written By One Of My Best Friends-Alexandra(Simi)

Existenta..

Stii...poate e prea tarziu
sa fii simtit ceea ce eu am fost
greseala mea
nu mai stiu de mine..
sting tigara amar,
ma simt ca o bacterie, ca un parazit
de cand ai plecat
de cand ai incetat sa fii o existenta..
caci pentru mine nu mai esti..nu acum
mi-e dor...mi-e dor de pod
care pod? acela unde aveam tendinta sa inchid ochii
sa simt pulsul orasului
dar acum, e o amintire moarta...
am inceput sa simt lacrimile fierbinte ca acidul
nu mai pot sa plang,
nu, nu mai pot...
sufletul meu a orbit..e orb
in lumea aceasta, simt ca nu exist
ma simt injunghiat
de ce?
nu stiu..eu doar..de cand ai incetat sa existi pentru mine
sunt ceva ce nu voi intelege niciodata
simt agonia...o simt, nu mai am mult
e dureros...somnul meu e inedit
mi l-ai luat...da
mi-ai furat si ultima sursa de iubire
ai secat-o...ai sorbit-o necesar, ca pe un izvor muribund
ti-a placut, nu?
gustul e extraordinar, stiu...dar nu mai exista
a murit...e la tine acum
nu pot trai fara ea...si nu o sa mi-o dai inapoi
STIU!
era sursa mea vitala..simt cum ochii mei se-nchid
e noapte...nu ma vei mai vedea
dar vei plange...caci eu ma sting
sunt obosit, trebuie sa dorm
am plecat...ai grija de ea, de iubire...stii? am sa-i duc lipsa..dar si tie
praful marii mi-a innegrit trupul, m-a adus unde sunt acum...
ne vedem in curand
Te iubesc!

Rabdarea...

Toate frumoase sau rele trec si suntem orbiti de ceea ce unii numesc "trecerea timpului", pentru ca atunci cand e prea tarziu, un cutit stingher se strecoara in noi ca si nisipul sau praful marii intre propriile noastre degete. Vorbim din propriile noastre experiente de trecutul nostru fericit sau nefericit, despre cat am suferit si despre pierderile pe care si astazi le simtim ca frigul care nu inceteaza sa existe. Dar sa nu uitam ca din suferinte invatam sa devenim oameni si invatand sa devenim oameni, vom realiza ca visele si conceptiile in care ne-am pus si cele mai mari sperante, inclusiv viata, vor avea un puls ce nu va inceta sa bata. Realitatea pe care o vom infrunta in viitor, este una cruda, insa cu zambetul pe buze va spun ca daca deschidem ochii si vom privi lumea dincolo de aparente, vom aprofunda toate trairile noastre si le vom accepta ca si pe un dar cu funda rosie ce isi are rolul sau in viata fiecaruia. Aceasta realitate nu e altceva decat propriul vostru suflet, pura perfectiune care exista printre oameni, dar unii cred ca e o prostie sau o gluma proasta, ce nu-si are rostul. Unii cred ca perfectiunea e imposibil de atins, insa interpreteaza gresit acest cuvant monoton gasit in dictionar, supranumit "perfectiune". In majoritatea cazurilor, perfectiunea este considerata ca fiind de nepatruns si de neatins de om. Insa, nu e asa..Perfectiunea care poate fi atinsa si care este inteleasa gresit ca fiind perfectiunea umana, prost denumita, este defapt perfectiunea sufleteasca. Toti o putem atinge, daca invatam cum sa o atingem de-a lungul timpului, insa aceasta necesita o rabdare pe care astazi omul o arunca in trecut si o ignora.

Rabdarea..Ce ne poate oferi ea si ce este ea defapt?

Rabdarea este uneori cel mai de pret exercitiu pe care il putem aplica, pentru ca finalul este intotdeauna unul extraordinar. Fiind dezamagiti ca timpul trece atat de greu atunci cand avem rabdare, vom descoperi defapt ca sufletul nostru se hraneste din toate punctele de vedere, mai ales setea sa cea mai mare, iubirea. Asa cum Dumnezeu are rabdare cu noi, trebuie sa incercam sa avem macar un picur de roua din rabdarea Sa, pentru ca aceasta este pur infinita. Tin sa te dezamagesc cititorule, caci fara rabdare nu vei obtine nici macar aerul pe care tu il respiri in acest moment, citind acest articol si gandindu-te ca tu vei obtine fara a avea rabdare, tot ce-ti doresti. Ei bine, daca asta vei considera in continuare, atunci pierderile tale vor fi tot mai mari. Insa poti dobandi aceasta rabdare care este atat de simpla si atat de complexa, incat te va implini prin roadele sale. Este ca un trandafir, al carui petale splendide se deschid, reprezentand cautiunea conceptiei rabdarii si rostului ei...Pentru ca toate isi au rostul lor.Si in toate exista rabdare, pentru ca in toate exista Dumnezeu.

In Memoriam

Asa cum toti stim, ne nastem, traim si murim, deoarece acesta este ciclul vietii. Viata se limiteaza la standardele ei, asa cum orice exista in aceasta lume plina de irealitate, dar totusi realitate. Totul se limiteaza la o scurta durata de timp, care mai devreme sau mai tarziu, are sa se incheie si sa ii sune ceasul. Omul este finit si trebuie sa se obisnuiasca cu ideea ca intr-o zi, infinitul sau e pe cale sa se incheie.Infinitul?Daca am stii ce inseamna asta, probabil ca n-ar mai fi atata suferinta,n-ar mai fi atat de multe lacrimi varsate degeaba.Pentru ce?Pentru ca suntem neglijenti cu finitul care ne-a fost dat?Pentru ca stim ca totul are sa se termine, dar hai sa il terminam cat mai repede?.Iti spun sincer cititorule, poate ai crezut pana acum ca mai ai timp, dar tin sa te dezamagesc si sa iti spun ca timpul este atat de lung, dar trece atat de repede, incat vei ajunge intr-o zi si vei spune:"om ce trece prin viata plina de indolenta, acum am ajuns sa inteleg ca infinitul este ceva ce nu putem intelege si ca nu-l putem atinge aici.Acum ma sting si suflu in chibritul in care au ars visele mele.Vise nestinse intr-un chibrit aprinse.O viata intreaga stiam ca va veni aceasta zi, dar ceva a amanat-o.Stiu cine e de vina, finitul!"

"Nu exista limite, pentru cei cine refuza sa le accepte.."-Tudor Musatescu

Un om care refuza faptul ca e limitat si ca existenta limitelor, reprezinta o realitate, va ajunge sa creada la un momentdat despre sine, ca poate sa faca orice; ca nimic nu-i poate sta in cale, ca este invincibil. Tindem spre perfectiune si vedem ca si aceasta cautare a perfectiunii este limitata. Multi dintre noi traim dezamagiri in cautarile noastre, mai ales in cautarile perfectiunii, sau ale idealului. Credeti ca e asa usor de atins?Veti cadea de multe ori in cautarile voastre perfectioniste, pentru ca veti ajunge la concluzia ca acesta nu exista, ca perfectul este doar o viziune a omului, intalnita in viata de zi cu zi. Este o realitate imposibila, care nu poate fi intalnita decat in vis. Cititorule, vreau sa-ti spun un lucru: daca pana acum ai crezut ca viata este atat de simpla si ca orice stea de pe cer poate fi atinsa de propriul tau deget, tin sa te dezamagesc. Dar, nu uita de biletul tau alb, in care realitatea este punctul tau forte. Acel bilet inca este scris de o cerneala pur alba.

In memoriam of my grandma..I know that we will meet again,someday.

Realitatea..Greu De Infruntat,Dar Usor De Urcat..

Un zid ce e inconjurat de oameni care il urca si in varful lui,de acolo,se vede realitatea.De acolo privesti cu ochii mintii,spre un abis real,fara compromisuri si fara alte lucruri care sa te compromita.Si incepi sa crezi,ca defapt asta e tot ce-am pierdut eu pana acum?Ca realitatea e defapt altfel si ca totul te invata pe rand?.Totul este treptat,si limitat.Dar are frumusetile ei.Realitatea a devenit pentru mine ceva mai frumos decat credeam ca va fi...Si,asa a fost.


Ma tot intreb daca cei care vor da peste acel zid,vor si vrea sa-l urce.
Pentru ca,uitandu-te inapoi,cei din lumea ta,spun:"Nu fa asta!Va fi o greseala."
Si te simti tras de 2 maini.Una din stanga si una din dreapta.
Pentru mine a avut efect acea mana care m-a tras inspre zid,am cazut pe jos,si am inceput sa urc.



Ei cred ca daca vor intinde mana,vor pierde tot ce e mai frumos.Dar cineva le spune:"Te inseli!Niciodata sa nu crezi ca daca treci de acest zid,vei pierde totul.Pentru ca trecand acest zid,vei fi orbit de o lumina alba,dupa care vei vedea realitatea.Realitatea pura,fara de care lumea ta se va prabusi in curand si fara de care,tu nu vei putea trai in viata.Ei bine,visatorule,zidul asta te va conduce spre necompromisuri si spre realitate.Pentru ca realitatea e ceva ce trebuie sa apara in viata ta.Dar e decizia ta,daca da,sau nu.Daca vei da gresi,ma vei cauta si imi vei spune:"M-ai mintit,de ce n-ai spus ca totul e atat de crud si ca totul se rezuma la altceva decat la mine?La o alta persoana.De ce nu ai spus de la inceput?".Dar daca vei reusi,iti promit ca in viata ta,iti vei...Iti vei aminti de mine ca de un indrumator spre ceea ce urmeaza sa vezi.Pentru ca ceea ce urmeaza sa vezi,nu e altceva decat,propriul tau suflet.Stiu,e crud,dar vei infrunta asta si vei primi realitatea ca pe un dar din partea cuiva,impachetat cu funda.In schimb,biletul de pe cutie,e alb.Depinde de tine daca va fi completat,sau nu.Numai de tine depinde.

Un Craciun Fara Suferinta?

Probabil ca nu mai stim cine suntem.Am uitat de noi si am dat uitarii ceea ce noi credem ca am fost.Ceea ce stim ca am fost.Ceea ce,probabil nu vom mai fi niciodata.De ce atatea lacrimi varsate de oameni nevinovati,calcati in picioare.Care nu-si doresc decat sa-si gaseasca locul?V-ati mai gandit?Poate ca nu au un loc.Daca nu-i asteapta nimeni acasa?Daca traiesc singuri?V-ati gandit vreodata la un viitor fara iubire?Fara cineva care sa va astepte acasa,si sa va spuna:mai stai....Nu pleca!

Si totusi,atatea intrebari care nu au un raspuns...

Si plimbandu-te pe strazi,uitandu-te la frumusetea orasului.Caci de Craciun,luminile ard pana tarziu.Astepti sa cada o zapada ce nu mai vine anul acesta.O zapada ce iti va deschide un zambet pe fata,un zambet care poate demult asteapta sa fie mimat.Si cand vezi ca e ora 8 seara,data de 24 decembrie.Da!..E Craciunul!Uite un lucru pe care vreau sa ti-l spun drag cititor.Poate ajungand sa citesti aceste randuri nesemnificative pentru unii dintre voi,aceste ganduri ireale,in care paradoxul e ceva ireal,dar cat se poate de real.Vei vedea oameni,plimbandu-te pe strazi.Te uiti la geamul lor si vezi ca unii sunt tristi,altii sunt fericiti,dar,acest lucru nu exista.Si te intrebi ce viata duc ei?Ce viseaza cei de acolo?Poate ca nu exista cineva care sa le daruiasca ceva de Craciun.Dar iata ca nu exista nimic altceva care sa te faca fericit de Craciun,decat un singur lucru...E un cadou cat se poate de nesemnificativ pentru unii dintre voi.Ce este?Ei bine,daruieste-ti sufletul si poate atunci,acea persoana,isi va da seama ca nu e singura.Ca totul e bine si ca cineva se gandeste la ea.Si iti spun sincer drag cititor,ca cel mai cumplit lucru,la care te poti gandi,e ca esti singur in acea seara..Dar lasa-ma sa te incurajez.Nu esti singur,caci tot timpul e cineva langa tine..Tot timpul

Toamna Paradoxala..

Anumite lucruri pe care nu le putem explica in lumea asta sunt paradoxul si realitatea.Dupa cum stim,toti isi doresc sa li se indeplineasca visele.Fiecare viseaza pentru ceva nou,zi de zi.Anumite vise,se indeplinesc,insa anumite lucruri,nu.Paradoxul,sau lumea ireala a realitatii.O lume in care,oamenii traiesc un vis paradoxal.Anumite lucruri nu le putem intelege.Fericirea este ceva trecator azi.Dragostea,in mare parte,din pacate este la fel.Visele fiecaruia,se indeplinesc,sau nu se indeplinesc.Depinde si de vointa.

Toamna.Sau lumea vie a paradoxului.

Privesti catre lumini care,nu se mai sting.Te uiti spre cer si privesti abisul infinit al lumii.Si iata ca a venit toamna.Luminile acopera orasul cu lumina lor oarba.Dupa fiecare calm al ploii,baltile raman constante si noaptea plina de racoare,intra prin hainele tale si te conduce spre un loc in care,luminile ard incontinuu,timpul sta in loc si acul de pe cadranul ceasului tau se opreste.Intr-o gara,unde,stand pe banca astepti sa vina un tren.Un tren care,poate,te va conduce spre implinirea visului tau.Si stand acolo pe o banca,pustie,vantul bate,singurul lucru care il ai in fata e o frunza castanie,care tot vrea sa plece,dar n-o lasa vantul.Dupa multe asteptari,trenul nu mai vine.Ceasul incepe sa ticaie din nou,si dupa cum spuneam drag cititor,lumea ta plina de vise,mai trebuie sa astepte.Dar sa nu uiti un lucru,cititorule,ca daca lupti cu orice pentru visul tau si crezi cu adevarat in el,atunci el se va implini.

Ei Bine..Azi In Cronica De Filme.. Sa luam filmul Big Daddy,o comedie extraordinara.Bine,actorul Adam Sandler,desigur.In rolul principal,dupa cum spuneam,Adam Sandler,om cu seama,joaca intr-o comedie,printre multe altele(cam toate is comedii,da noah),e somer.Somer fratilor,stiti ce-i aia?.Apai nah,in alte filme ii bogatas.Sa revenim la Big Daddy,hai sa-l spunem si pe romaneste-Un Tatic Grozav.Bun.Se trezeste intr-o dimineata,dupa petrecerea lui Hooters(nevasta colegului sau de camera),cu un copil in fata usii.Stiti,daca m-as trezi eu cu un copil in fata usii,pai bine,in primu rand,l-as intreba:"bai,ai tata?ai mama?stii sa meri la buda?".Apoi nu de alta,da daca nu stie mere la buda,atunci ii greu,si la varsta de 7 ani,sa-mi educ,copilu adoptiv,sa mearga la buda,ei bine nu.Il ia fain frumos pe copil de mana,ca altceva n-avea sa faca,si se duc in partc.Cata educatie poti primi de la domnul Adam,foarte interesant.Da,si te si delectezi.Domnul Adam,ca in orice situatie,vrea sa faca ceva prostesc.Il invata pe copil,cum sa puna un bustean in fata patinatorilor,ca ei sa-si rupa gatu.Pai da,intr-adevar,si eu as muri de ras daca ar pica unu deala,cu dealea in picioare si si-ar rupe gatu.N-o avut noroc,asta-i altceva.Stati sa vedeti,asta inca nu-i nimic.A -2-a zi,dupa ce merg in parc,se duc sa manance ceva,ca doar trebuie sa hraneasca copilu.Foarte educativ:merg la restaurant,si ii cer chelnerului,sa-i lase la toaleta,ca pe copil,il cam doare vrabia.Desteptul de pinguin(chelneru),nu-i lasa,pentru ca nu-s clienti.Enervandu-se Adam,luandu-se de cap,spargand geamuri,(asta credeti voi),cu tot calmul,se duce la celalalt geam,si ii spune copilului:"get yourself free".La fel as face si eu,de ce nu,la urma urmei,m-am enervat pe domnul chelner,care e mare expert,ce sa spun(mai bine lucrez la rer decat pinguin intr-un restaurant-glumesc).Dar ce m-a surprins cel mai mult, a fost cum si-a educat pruncul,domnul Adam,aici de fata,ce sa faca daca se goleste in pat(desigur,cu vointa sau fara).Iei un ziar,il pui,la locu cu pricina,stergi micu pompier de ce galbenea,si pui ziaru,fain frumos-tac pac.Si te pui sa dormi.Hehe,simplu,nu?.Ba,asta ar fi o educatie foarte buna pentru romani,deoarece in aceasta tara,aici in regiment,unde in toti pute educatia prostiei,ar fi o descoperire incredibila.Asa ca,de ce nu?.Din asta reiese,ca domnul Adam,ne poate da o educatie extrem de buna tuturor,daca vreti sa faceti asemenea lucruri(dati-le voi educatie profesorilor si nu ei voua-nu glumesc de data asta).Cam atat

Idila De Noiembrie..Dar Mult Mai Mult Decat Atat..O Poveste Pe Care N-o Traieste Orice Om

In fiecare luna, Sara (Charlize Theron) alege mai mult sau mai putin la intamplare cate un barbat caruia ii propune un pact: sa stea impreuna o luna si sa traiasca dupa regulile ei, ideile ei, visurile ei. Apoi sa se desparta si sa-si vada fiecare de drumul lui, fara nici o obligatie si, mai ales, fara perspectiva unui viitor impreuna. Idila trebuie sa dureze exact o luna – aceasta e singura regula pe care Sara o respecta cu sfintenie. Si cum este o femeie superba, putini sunt cei care refuza acest joc al dragostei si intamplarii. Noiembrie este luna in care il gaseste pe Nelson (Keanu Reeves), un tanar ambitios pentru care in viata nu exista nimic mai important in afara de succesul in cariera. Pana la aparitia ei. Sara il tenteaza cu perspectiva unei vieti traite la maximum, cu bucuria clipei, a placerilor simple sau nebuniilor de moment, reusind putin cate putin sa il scoata din carapace. Ce trebuia sa fie o simpla aventura, devine curand o mare poveste de dragoste. In cele din urma, Nelson descopera ca idilele de o luna nu sunt un simplu joc al seductiei si ca Sara incearca cu disperare sa dea un sens ultimelor sale luni de viata.

Pe scurt.Din aceasta poveste putem invata multe.Dar ce este important:nu faptul ca el o iubea ca un prost,ci faptul ca putem ierta.Da intr-adevar,trebuie sa invatam sa avem grija cum pretuim viata pentru ca fiecare dintre noi avem un scop,un vis,un tel.E tot ce ne tine in picioare.Pana la urma,un vis e ceva care vrei sa devina realitate.Ai vrea sa devina realitate si cu pretul vietii,cu orice pret.Da,asa e.Iata ca cei doi insa in aceasta poveste,poate deveni si o poveste reala.Ce ai face daca ai stii ca mai ai o zi de trait?.Ce ai face daca ai stii ca ai pe cineva drag langa tine si acela se va duce.Pretuieste fiecare moment cu cel mai bun prieten al tau,cea mai buna prietena a ta,sau cu iubitul/iubita dumneavoastra.Nu uitati..Fiecare moment conteaza